PLM

Am primit un cadou de cacao. Voiam un parfum. Farmec 16.

Bucerologie vs Numerologie

Lumea fu făcută în 7 zile. Se pare că Dumnezeu s-a apucat la 1 septembrie şi, în a şaptea zi, m-a făcut pe mine. Era 7 septembrie 1981.

Ignoranţa de care daţi dovadă nu o sa se oprească aici şi o să vă întrebaţi: ce e aşa spectaculos? Este, pentru că întreaga mea viaţă e plină de magia numerelor.

Acum 28 de ani era tot luni. Marcea s-a născut cu 5 zile înaintea mea, iar numărul de la maşina lui este DJ-27-RVU, pentru că 27 vine înainte de 28. Deci dacă adunăm numărul Toyotei lui Marcea cu numărul Toyotelor lui Marcea, obţinem 28. Să fie doar o coincidenţă că eu împlinesc azi 28 de ani?

Deci Marcea e născut pe 2 şi eu pe 7. 2 cu 7 face 9, iar la anul o să împlinim 29 de ani. Să fie doar o coincidenţă?

În expresia "La mulţ ani", pe care mi-o urez, sunt fix 9 litere. Să fie doar o coincidenţă?

Septembrie e luna a noua din an, iar 9 luni a fost nevoie să stau în burta mamii înainte să apar şi să vă construiesc lumea de care nici nu sunteţi capabili să vă bucuraţi.

Nouă rimează cu ouă. Să fie doar rodul întâmplării?

9 ori 9 face - da, geniilor! - 81, anul naşterii mele. Să fie coincidenţă?

81 citit invers face 18 centimetri: iată, în stare flască, un un alt număr magic pentru mine. Să fie şi asta doar o coincidenţă?

Quot erat demonstrandum.

Şliţul şefului

Unii cred că să-ţi pupi în cur şeful e un lucru ruşinos. Nimic mai neadevărat.

Nimic nu face un bărbat să se simtă mai bărbat decât când ia în mână un cur de şef, îl răscrăceşte bine, dar bine de tot, aşa încât găoaza să se arate în toată splendoarea ei, ca un răsărit de soare la Vama Veche, după care îl sărută îndelung:
- Boss, ai dreptate!
- Şefu', câtă dreptate aveţi...
- Dom' director, exact asta voiam să vă spun şi eu.
- Boss, ai cea mai dreaptă dreptate!

Toate astea trebuie să le spuneţi cu ochi mari şi umezi, de căprioară, clipind des şi căutând privirea măgulită a şefului, în semn de maximă sinceritate.

Fiecare scamă de pe costumul lui de şef e o şansă unică spre promovare. Promovare înseamnă un salariu mai mare. Un salariu mai mare înseamnă mai mult auto-respect. Mai mult auto-respect înseamnă pizdă.

Concluzia e simplă, legea translaţiei ne-o spune răspicat: fiecare scamă de pe costumul şefului înseamnă pizdă. Şi, dacă e pizdă, trebuie s-o iei uşor între degete şi s-o arăţi tuturor:

- Şefu', aveţi o scamă.

Atenţie însă! Să nu vă ia valul şi să spuneţi:
- Şefu', aveţi o pizdă.

Trebuie să-i fi util şefului, aşa încât şi şeful să-ţi fie util ţie. Dacă şeful vrea cafea, i-o duci îndulcită şi mestecată. Dacă şefului i-e foame, te faci hamburger. Dacă şeful nu vrea nimic, îi explici că i-ar prinde bine o cafea, şi i-o duci îndulcită şi mestecată. Eu aşa fac şi am ajuns atât de departe, încât mi-e greu şi mie să mă acomodez cu ideea, câteodată.

Există însă şi situaţii în care e nevoie de artă ca să-ţi satisfaci şeful. De exemplu, ce te faci dacă şeful iese de la veceu cu şliţul deschis?

Dacă îi spui, îţi poartă pică, pentru că ai fost martorul slăbiciunii sale.
Dacă nu-i spui, îţi poartă pică, pentru că o să fie convins că ai ştiut şi ai preferat să râzi în sinea ta şi să nu-i spui.
Nu există decât o soluţie: să fugi şi tu, urgent, la baie, şi să te întorci cu şliţul deschis. Aparent, întâmplător. Şi, exact când el te priveşte, să te prefaci că observi:
- Ia uite, am şliţul deschis!
Invariabil, şeful va râde. Şi apoi, instinctiv, îşi va privi propriul şliţ deschis. Şi va spune, râzând:
- Vai, Bucere, ia uite coincidenţă! Şi eu am şliţul deschis!
Sunt şanse mari ca, în felul ăsta, să primeşti o mărire de salariu. Există, de bună seamă, o anumită empatie a bărbaţilor cu şliţul deschis.

E mai grav dacă şeful îşi uită şi a doua oară şliţul deschis.
Dacă îi spui, îţi poartă pică.
Dacă nu-i spui, îţi poartă pică.
Dacă faci schema de mai devreme, e riscant: s-ar putea să nu mai creadă în coincidenţe şi să-ţi poarte o foarte mare pică.

De-asta, vedeţi voi, oricât de aprig ţi-ai pupa şeful în cur, e bine să ai tot timpul CV-ul depus la şi la firma concurentă.

Încă o zi din viaţa lui Bucer

Ieri avusei o zi grea.

Trebui să citesc contorul la apă caldă şi apă rece. Am 4 mc de apă caldă şi 6 mc de apă rece. Voi reveni cu amănunte, luna viitoare.

Pe seară, mă dusei la fotbal.

Dacă nu ştiţi, Paul, scoţianul care deţine crâşma Irish Way, a cărei terasă se datorează mie şi nemăsuratei mele priceperi în amenajări interioare de exterior, organizează meciuri la Popeci, de două ori pe săptămâni. Desigur, eu sunt cel mai bun de pe teren.
Dacă n-aş fi eu, s-ar alege praful, deoarece: Paul e tehnic, dar e cam bătrân, n-are zvâc; Marcea aleargă ca o fată mare fugărită de cinci măciuci, dar nu finalizează decât oral; Roacărul e mămăligar şi are un genunchi moale, nu te poţi baza pe el nici cât pe o găleată de lavabilă Spor; Mişu e pământ de flori, se mişcă precum prim-balerina de la Balşoi Teatrî şi e atât de străin de balonul rotund, încât mă întreb dacă s-o fi jucat la viaţa lui măcar o dată cu propriile lui ouă; Tetau, cât e el de mic şi de negru, dacă îi mai dai şi vesta aia portocalie şi fosforescentă, zici că e un lucrător la Serviciul Public de Salubritate rămas fără mătură. Plus încă vreo cinşpe antitalente, deasupra cărora eu, Bucer, plutesc magistral, dând pase filtrante, controlând perfect balonul, verticalizând jocul, executând portarii cu sânge rece etc etc.

Deşi nu v-am spus-o până acum, mă văd nevoit să repet: am o condiţie fizică excelentă.

Pe urmă, fuserăm la bere. Bla-bla-bla. Toţi vor să se bage în seamă cu mine. Toţi vor să fie Bucer şi mă privesc cu aerul ăla frustrat: Vai, Bucer, de ce nu suntem şi noi aşa deştepţi, frumoşi şi fermecători ca tine?

Nu ştiu ce să le răspund. Nici mie nu-mi e uşor să am atâtea calităţi şi niciun defect.

După aia, fraierii plecară acasă. Dacă văzui că rămăsei singur, sunai vreo trei bagaboante şi făcurăm sex total până pe la 5 dimineaţa.
Apropo: poziţia mea preferată e să stau spate-n spate cu haimanaua. Vouă vă iese?

Pe urmă îmi făcui o cafea şi terminai de citit ultimele trei volume din „Kant - opere complete“. În germană, desigur. Când să mă apuc şi de Heidegger, îmi dădui seama că sunt foarte obosit. De, aşa e când ai o vârsta... Dar dormii 5 minute foarte odihnitoare şi plecai la muncă.

Hai, vă pupai. Am treabă.

Marele Zis Chinezesc

Poate vă întrebaţi de ce un bărbat perfect ca mine, născut prinţ şi crescut rege, preferă să muncească zi-lumină la firme precum Buceresque sau Buceram, în loc să-şi spele brânza de pe cuc în jacuzzi la Hilton. O să vă explic, cu ajutorul unui vechi proverb chinezesc, care spune aşa: Ţî Ku Ci, Şo Ku Sa.

Câte stele sunt pe cer, numai una e Bucer

Adică eu. Eu sunt Bucer. Memoraţi cuvântul ăsta: Bu-cer. Tatuaţi-l pe braţ. Scrieţi-l pe toate stick-it-urile de pe birou. O să vă prindă bine. O să fie parola voastră de acces într-o lume pe care până acum aţi crezut-o imposibilă. Eraţi plictisiţi şi trişti, credeaţi că nu exist. Dar iată că aveţi noroc, mâncători de căcat ce-aţi fost în fragedă pruncie! Exist. Acum am şi blog.

Să nu vă-nchipuiţi că, fără blog, n-aş fi fost perfect. Că n-aş fi fost soluţia completă a tuturor problemelor. Că, fără blog, n-aş fi făcut muierile să se spârcâie-n tanga doar când le arunc în scârbă privirea mea ucigătoare. Doar că vrusei să fiu cel mai perfect. Să fiu mai bun decât Marcea, decât Mishu, decât Roacăru, decât Kinderu, decât Fiul, decât toţi ceilalţi agarici care au învăţat de la mine cum să respire, cum să se scuture la puţă după ce fac pipi, cum să facă sex tantric 17 ore în şir, cu sau fără femeie. Vrusei să vă arăt cine e adevărat mascul alfa, omul în faţa cărui chiar şi preşedinţii de state se înclină şi spun cu vocea tremurândă:

- Respect, Bucer!

E adevărat, până acum nu m-am întâlnit cu niciun preşedinte de stat. S-au ferit. Nu sunt încă pregătiţi să dea ochii cu maestrul. Chiar şi aşa, eu nu m-am supărat. Ştiu că i-am făcut datori pe bulangii. De exemplu, maimuţoiul ăla creţ care apare pe Jay Leno ar trebui să-mi facă statuie, pentru că i-am dat un sfat bun acum doi ani:

Dar deja intrai în detalii cu voi, şi e prea devreme. Poate că nu sunteţi pregătiţi să sorbiţi oceanul dintr-o înghiţitură. Dar e timp pentru toate.

Pentru început, ca să arătaţi că pricepurăţi ceva, fredonaţi alături de mine:

Câte stele sunt pe cer,

Numai una e Bucer.

Şi pe Soare, şi pe Lună

Bucer le ţine în mână.

Şi Big Bang-ul, frăţioare,

Fu un moft al lui Bucer.

Ce vă miraţi aşa? De vers alb n-aţi auzit?